Festivitatea de premiere de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” – sărbătoarea roadelor unui an de muncă și dăruire

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 19, 2026

Programul zilei a debutat cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în biserica cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, sub protia părintelui director, pr. prof. dr. Viorel Laiu. Din sobor au făcut parte părinții profesori ai școlii, precum și părinți ai unor elevi, care au ales să fie alături de tinerii seminariști la acest moment de rugăciune și de mulțumire pentru toate darurile primite în anul școlar care s-a încheiat.

După Sfânta Liturghie, activitatea a continuat în sala de festivități a Seminarului, unde s-a desfășurat ceremonia de premiere. În cadrul acesteia, diriginții celor șapte clase au prezentat rezultatele obținute de elevi și i-au evidențiat pe cei care s-au remarcat prin rezultate foarte bune la învățătură, implicare în activitățile școlii, conduită exemplară și participare la concursuri și olimpiade.

Un moment deosebit l-a constituit premierea elevilor olimpici și a celor care au reprezentat cu cinste instituția la concursuri naționale și internaționale. În acest an, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” se poate mândri cu șapte elevi olimpici, care au obținut rezultate remarcabile la disciplinele teologice și artistice: trei premii I, un premiu II, un premiu III, o mențiune și un premiu special.

Ca semn de apreciere pentru performanțele lor, elevii olimpici și cei care au încheiat anul școlar cu Premiul I au fost răsplătiți și cu premii în bani oferite de Asociația Părinților și Profesorilor Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, precum și de Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, instituții care susțin constant formarea intelectuală și duhovnicească a elevilor seminariști.

Rezultatele din acest an confirmă o creștere semnificativă a nivelului academic al școlii. Cele șapte clase premiate au înregistrat nu mai puțin de șase medii generale de 10 și numeroase medii peste 9,50, o performanță care evidențiază seriozitatea elevilor, implicarea profesorilor și colaborarea permanentă dintre școală și familie. Aceste rezultate reprezintă una dintre cele mai frumoase confirmări ale faptului că munca susținută și responsabilitatea aduc întotdeauna roade bogate.

În cuvântul adresat elevilor și profesorilor, părintele director Viorel Laiu a felicitat întreaga comunitate școlară pentru realizările obținute și a subliniat importanța perseverenței și a efortului constant în formarea tinerilor:

Rezultatele pe care le sărbătorim astăzi sunt rodul muncii de fiecare zi, al răbdării, al seriozității și al dorinței de a deveni mai buni. Fiecare premiu ascunde ore de studiu, mult efort și numeroase sacrificii. Vă felicit pentru ceea ce ați realizat și vă îndemn să nu considerați aceste rezultate un punct de sosire, ci un nou început. Continuați să vă formați frumos, să vă cultivați credința, să vă îmbogățiți cunoștințele și să deveniți oameni de nădejde ai Bisericii și ai societății. Acolo unde există muncă, perseverență și încredere în ajutorul lui Dumnezeu, există întotdeauna și biruință.

La rândul lor, diriginții au adresat elevilor cuvinte de apreciere și încurajare, îndemnându-i să folosească timpul vacanței pentru odihnă, lectură folositoare, rugăciune și petrecerea timpului alături de familie și de prieteni adevărați, astfel încât să revină în noul an școlar cu și mai multă motivație și dorință de a performa.

Festivitatea de astăzi a devenit o adevărată sărbătoare a comunității seminariale, a colaborării dintre școală, familie și Biserică, precum și o celebrare a valorilor care stau la temelia educației creștine: credința, munca, responsabilitatea și perseverența.

La începutul vacanței de vară, gândul profesorilor Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” se îndreaptă către elevi, cărora le doresc zile senine, odihnă binecuvântată și bucuria de a petrece mai mult timp alături de familie și de cei dragi. Fie ca această perioadă să fie una a întăririi sufletești și a pregătirii pentru noi provocări, iar toamna să îi găsească pe toți cu aceeași dorință de a învăța, de a crește și de a rodi frumos, spre slava lui Dumnezeu și spre binele semenilor.

(Prof. Mirel Gălușcă)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri